Scurtă evaluare a mobilității Erasmus+ pentru anul academic 2014-2015

Datele finale pentru primul an al programului Erasmus+ dezvăluie un start cu succes privind contactele inter-instituționale.


Bugetul de 80.520 euro în burse Erasmus + alocat Institutului pentru acest program a facilitat 47 de mobilități în colaborare cu instituțiile partenere.

Inițial universitatea a solicitat 34 de mobilități, dar obiectivul realizat până la urmă a fost de 47 mobilități. Atingerea acestui număr mai mare a fost posibil printr-o realocare a mobilităților de stagii de practică a câte 2 luni / student în loc de 4 luni. Per total am avut 11 mobilități studențești, 22 mobilități de practică, 8 mobilități personal didactic și 6 mobilități personal administrativ. Contactele cu instituțiile din Ungaria au fost cele mai intense, dar universități din Slovacia și Olanda au fost, de asemenea, printre instituții de primire.

Institutul Teologic Protestant a găzduit 7 studenți din Ungaria și cadre didactice și personal administrativ din Ungaria, Slovacia și Olanda. Având în vedere mărimea Institutului, precum și faptul, că programul se află la început de drum, aceste cifre pot fi considerate pozitive.