Capitolul VIII. Etica universitară și disciplina

  • Art 172. La nivelul ITP funcționează Comisia de etică universitară. Structura și componența Comisiei de etică universitară este propusă de Consiliul de Administrație, avizată de Senatul universitar și aprobată de Rector. Membrii comisiei sunt persoane cu prestigiu profesional și autoritate morală.
  • Art 173. Nu pot fi membri ai Comisiei de etică universitară persoanele care ocupă vreuna dintre funcțiile: rector, prorector, decan, prodecan, director general administrativ, director de unitate de cercetare-dezvoltare.
  • Art 174. Comisia de etică universitară funcționează conform regulamentului propriu, aprobat de Senatul ITP și are următoarele atribuții:
    • a) analizează și soluționează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică și deontologie universitară ITP;
    • b) realizează un raport anual referitor la situația respectării eticii universitare și a eticii activităților de cercetare, care se prezintă rectorului și Senatului universitar;
    • c) contribuie la elaborarea Codului de etică și deontologie universitară, care se propune Senatului universitar pentru adoptare și includere în Carta universitară;
    • d) atribuțiile stabilite de Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările ulterioare;
    • e) alte atribuții stabilite conform legislației în vigoare în Codul de etică și deontologie profesională și în regulamentului propriu, anexe ale prezentei Carte.
  • Art 175. Hotărârile Comisiei de etică universitară sunt avizate de consilierul juridic. Răspunderea juridică pentru hotărârile și activitatea Comisiei de etică universitară revine Institutului Teologic Protestant.
  • Art 176. Orice persoană, din ITP sau din afara universității, poate sesiza Comisiei de etică universitară abateri săvârșite de membri ai comunității universitare. Comisia de etică universitară păstrează confidențială identitatea autorului sesizării.
  • Art 177. În urma unei sesizări, Comisia de etică universitară demarează procedurile stabilite de Codul de etică și deontologie universitară, respectiv de Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările ulterioare. Comisia răspunde autorului sesizării în termen de 30 de zile de la primirea sesizării și îi comunică acestuia rezultatul procedurilor, după încheierea acestora.
  • Art 178. Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară:
    • a) plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
    • b) confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
    • c) introducerea de informații false în solicitările de granturi sau de finanțare.
  • Art 179. Sancțiunile disciplinare, precum și cele referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare sunt stipulate în art. 312–326 ale Legii nr. 1/2001, și ca atare constituie norme obligatorii în cadrul ITP. Aceste prevederi se regăsesc în Codul de etică și deontologie profesională, în Regulamentul de disciplină, precum și în regulamentul propriu al Comisiei de etică universitară.
  • Art 180. Deciziile Comisiei de etică universitară vor fi transmise Bisericii fondatoare competente.