Istoria religiilor II

Scopul cursului este mai buna înţelegere a specificului diferitelor religii şi lărgirea orizontului cultural al studenţilor. În acest scop cursurile expun o formă simplă a religiilor, nu ne ocupăm cu analiza nesfîrşitelor discuţii dintre cercetători, ci în spiritul respectului pentru adevăr – căci numai aşa pot fi eliminate foarte multe dintre vechile învinuiri – nu negăm valoarea altor religii, care au dat suport sufletesc credincioşilor timp de veacuri şi milenii. În timpul cursurilor analizăm diferite metode de cercetare a religiei şi principalele concepţii despre fiinţa şi originea religiei, arătînd apoi importanţa istoriei religiilor pentru studenţii în teologie.

Competențe

Competențe specifice

Interpretarea realităţilor istorice prin valorificarea cercetărilor fundamentale în domeniu Aplicarea principiului interpretării corecte a fenomenului istoric prin raportare justă la modul lui de influenţă asupra prezentului

Competențe generale

Evaluarea corectă, critică, a datelor istorice şi capacitatea de a sesiza dinamica evenimentelor Conturarea profilului personalităţilor emblematice pentru istoria religiilor, implicând o descriere bio-bibliografică de bază

Structura cursului

  1. Brahmanismul

    Bibliografie:

    • Puskás Ildikó: Lélek a körforgásban. A hinduizmus születése, 179-214 (36)
    • Erdő János: Vallástörténelem, 84-88 (5)
  2. Jainismul

    Bibliografie:

    • Puskás Ildikó: Lélek a körforgásban. A hinduizmus születése, 215-223 (9)
    • Erdő János: Vallástörténelem, 94-96 (3)
  3. Budismul I.

    Bibliografie:

    • Puskás Ildikó: Lélek a körforgásban. A hinduizmus születése, 224-249 (26)
  4. Budismul II.

    Bibliografie:

    • Hunyadi László: A világ vallásföldrajza, 127-157 (31)
  5. Hinduismul

    Bibliografie:

    • Puskás Ildikó: Lélek a körforgásban. A hinduizmus születése, 250-285 (36)
  6. Religiile din China antică. Taoismul și Confucianismul

    Bibliografie:

    • Hunyadi László: A világ vallásföldrajza, 84-99 (16)
    • N. N.: Mitológiai ÁBÉCÉ, 340-354 (15)
  7. Religiile din Japonia

    Bibliografie:

    • Hunyadi László: A világ vallásföldrajza, 101-106 (6)
    • N. N.: Mitológiai ÁBÉCÉ, 291-302 (12)
  8. Iudaismul în sec. al 19–20-lea I.

    Bibliografie:

    • Lange, de Nicholas: A zsidó világ atlasza, 82-96 (15)
    • N. N.: A judaizmus, 47-81 (35)
  9. Iudaismul în sec. al 19–20-lea II.

    Bibliografie:

    • Hahn István: A zsidó nép története, 140-145 (6) 169-199 (31)
  10. Istoria iudaismului în Transylvania

    Bibliografie:

    • Kovács András: Az erdélyi szombatosság nyomában, 5-160 (156)
  11. Religia arabilor. Islamismul I.

    Bibliografie:

    • Watt, Montgomery William: Az iszlám rövid története, 13-33 (21)
    • Hunyadi László: A világ vallásföldrajza, 229-241 (13)
  12. Religia arabilor. Islamismul II.

    Bibliografie:

    • Watt, Montgomery William: Az iszlám rövid története, 58-103 (46)
  13. Religia arabilor. Islamismul III.

    Bibliografie:

    • Watt, Montgomery William: Az iszlám rövid története, 123-155 (33)
    • Hunyadi László: A világ vallásföldrajza, 242-265 (24)

Distribuția fondului de timp

Număr de ore pe săptămână

  • 2 ore/săptămână (Curs: 1 | Seminar: 1 | Practică: 0)
  • 28 ore/semestru (Curs: 14 | Seminar: 14 | Practică: 0)

Studiu individual

  • Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe: 30 ore/semestru.
  • Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren: 15 ore/semestru.
  • Pregătire seminarii, teme, referate, portofolii și eseuri: 25 ore/semestru.
  • Tutoriat: 5 ore/semestru.
  • Total ore de studiu individual: 75 ore/semestru.
  • Timpul total estimat: 103 ore/semestru.

Examinare

Prezentarea unei lucrări de seminar reprezintă 40% din nota finală.