Gyakorlati teológia

Poimenica este disciplina care, fiind parte a teologiei practice, ajută viitorul preot să deslușească metodele prin care poate să devină un păstor iscusit al sufletelor care-i sunt incredințate. Incercăm să introducem studentul în filosofia păstoritului sufletelor, încercăm să ia cunoștință de principalele școli ale poimenicii, și apoi să învețe cîteva metode de abordare a oamenilor care au nevoie de sprijin sufletesc.

Catehetica este o disciplină a teologiei practice care se ocupă de teoria și practica educației religioase- fie în școli, fie în cadrul parohiilor. Obiectivul cursului este de a învăța studenții arta educației, care prin prisma actului religios oferă un plus în a influența copiii în dezvoltarea lor spirituală. Studenții trebuie să însușească cunoștințe despre dezvoltarea sufletească a copiilor, precum și diferite metode prin care pot preda mesajul religios.

Cursul este continuarea din semestrul precedent, și are ca scop ca studenții să știe istoria secolelor de predici creștine, să însușească metodologia scrierii predicii, și să învețe să predice în fața audienței.

Omiletica este disciplina de practică teologică care se ocupă de teoria şi practica predicii. Studenții vor cunoaște principalele noțiuni ale teologiei practice, vor avea o idee despre retorica antică, și prin exersarea orațiunii în fața publicului, vor începe pregătirea pentru a scrie și spune predici.

A diák megismerkedik a szakrális terek történetével, a szakrális építészettel és a szakrális terekben való szakszerű mozgással és szolgálattal. Megtanulja és kipróbálja az évkör minden ünnepének, illetve az emberélet fordulóinak alkalmaikor tartott istentiszteletek református liturgiáját, annak megszervezését, irányítását, illetve ökumenikus eseményekkor kompetensen együttműködik a többi felekezet lelkészével.

Első féléves kurzusunk célja a liturgika történeti és elméleti kérdéseinek tisztázása, hogy a hallgató betekintést nyerjen az első keresztyén gyülekezetek istentiszteleti életébe, az abból kialakult felekezeti liturgiákba, megismerje a reformáció újat hozó tanítását az istentiszteleti formákkal kapcsolatban, valamint részletesen elsajátítson minden református istentiszteleti formát.

Prelegerile semestrului I determină locul omileticii în cadrul teologiei practice pentru a promova orientarea teologică al studentului. Apoi justifică teologic predica ca slujbă bisericească unică, care nu poate fi substituită cu nici o altă formă de comunicare cu scopul de a consolida convingerea studentului despre însemnătatea acestei slujbe. Apoi prezintă detaliat rolul pastorului și congregației în prepararea slujbei, mai ales a predicii. Arată, că analiza generală și specială a congregației este indispensabil în prepararea predicii.

Prelegerile semestrului II prezentă raporturile dintre propovăduire și comentarea Scripturii (exegeza omiletică), teologia biblică, teologia sistematică și retorică. Explicarea exegezei omiletice în învață pe studenți cum să folosească comentarii de bază cu privire la propovăduire. Descoperirea temelor de teologie biblică și sistematică asigură cadrul și controlul biblic și confesional. Regulile retorice ajută la rândul lor conceperea predicii (dispositio) și compunerea, redactarea și expunerea ei. Prelegerile dezbat și temele teoretice și practice legate de slujbe cazuale.

Oldalak

Subscribe to Gyakorlati teológia