Etică unitariană I
În diferite situații societatea o provoacă biserica să ia decizii concrete, dar aceste decizii la rândul lor trebuie să respecte valorile și tradiția bisericii. Scopul principal al cursurilor de etică I este clarificarea conceptelor de bază ale eticii în general. Prin prezentarea actului moral, precum și a rezultatului acestuia cursul încearcă să trezească interesul față de moralitatea creștină în general și cea unitariană în mod specific. În cadrul cursului studentul va fi introdus în istoria eticii creștine și în lumea valorilor morale. O atenție deosebită este acordată valorii vieții umane, a efectelor negative, care periclitează atât viaţa individuală, cât şi cea colectivă. Cursul va aborda întrebările actuale ale bioeticii din punctul de vedere al moralității creştine. Astfel studentul va obține o imagine de ansamblu privind importanța eticii unitariene în societatea contemporană.
Competences
Specific competences
Etica unitariană I este disciplina care îi permite studentului să ia decizii bine fondate teologic în diferite situații personale sau privind problemele de natură etică ale societății contemporane. Studentul va fi capabil să-și exprime într-un mod elocvent angajamentul său către valoriile religioase ale comunității bisericești căreia o aparține, precum și către valorile general umane. Studentul poate să abordeze și să reflecte asupra problemelor actuale de bioetică.General competences
Prin absolvirea acestui curs studentul devine capabil să abordeze și să prezinte în mod sistematic un principiu sau o problemă. Prin acumularea și sistematizarea informațiilor din mai multe domenii și discipline în cadrul cursurilor de etică, studentul își dezvoltă o capacitate pentru sintezarea informațiilor complexe. Prin accentuarea valorilor creștine și a responsabilității sociale credința studentului va căpăta o manifestare actuală.Course structure
Total estimated time
Classroom study | Course | Seminar | Practice | |
---|---|---|---|---|
2 hours/week | 2 | 0 | 0 | |
28 hours/semester | 28 | 0 | 0 |
Individual study | Hours/sem | |||
---|---|---|---|---|
Total estimated time | 108 | |||
Studying course notes and bibliography | 40 | |||
Further documentation in libraries, electronic platforms, or on the field | 40 | |||
Preparing essays, papers, or documentation | 0 | |||
Personal tutoring | 0 | |||
Total individual study | 80 |
Examination
În cadrul cursurilor studentul participă activ în discuții, care abordează teme specifice eticii unitariene. Această activitate va avea o pondere de 30% din nota finală, cealaltă 70% constând în rezultatul examenului oral final din sesiunea de examene.
Bibliography
Book
- (2008): Unitárius erkölcstan. Cluj-Napoca: Erdélyi Unitárius Egyház, 262 old.
- (1939): Erkölcstan, unitárius nézőpontból. Cluj-Napoca: K. N., 88 old.
- (1993): Christian Ethics. A Historical Introduction. Louisville: Westminster John Knox Press, 352 old.
- (1899): A keresztény hittudomány összege az unitáriusok szerint. Cluj-Napoca: Unitárius Egyház Képviselő Tanácsa, 412 old.
- (1991): Emberré lenni, vagy birtokolni? A tulajdonnal, a személyi kibontakozással és a nemiséggel kapcsolatos keresztény felelősség. Budapest: Szent József, 195 old.
- (1988): Újszövetségi etika. Budapest: Kálvin Kiadó, 179 old.
- (1995): A Short History of Christian Thought. Oxford: Oxford University Press, 480 old.
- (2005): A keresztény középkor. Marosvásárhely: Mentor Kiadó, 1-277 old.
- (1915): Valóság és érték. Cluj-Napoca: K. N., 100 old.
- (1994): A Tízparancsolat. Budapest: Iránytű, 301 old.
Journal article
- (1939): A hegyi beszéd etikája. In: Keresztény Magvető 71., 210-215 old.
- (1996): A protestantizmus szerepe a magyar művelődés történetében. In: Keresztény Magvető 102., 20-30 old.
Collection of studies
- (1998): On Moral Medicine. Theological Perstectives in Medical Ethics. Grand Rapids: Eerdmans, 1022 old.