Discuțiile privind Capitolul 7 al Epistolei către Romani nu și-au pierdut din intensitate în ultimii ani, din contră, interesul față de acesta fiind mai însemnat decât oricând. Munca lui W. G. Kümmel din 1929 a reprezentat un punct de cotitură important în istoria cercetării, dar ultimii 90 de ani ai literaturii de specialitate totuși au indicat faptul că, în pofida echilibrului de moment și a consensului care părea se contureze la acea vreme, cercetătorii nu au reușit nici până în momentul de azi să atingă un numitor comun cu privire la cele mai elementare chestiuni.
Cercetarea de față încearcă să găsească un răspuns la întrebările generate de acest capitol pornind de la structura scrisorii și a raționamentului unic al acestei epistole. Această analiză textuală ne determină să analizăm Rom 7 prin conexarea conținutului său cu capitolele anterioare și precedente acesteia. Analiza de față se fundamentează pe lucrarea de doctorat, care pe lângă corelările pe care le-a realizat cu privire la capitolele 1–5 din Rom s-a concentrat pe evidențierea caracteristicilor capitolului 6.