În Vechiul Testament, Regatul de Nord este adesea considerat o regiune vinova-tă în care poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu. Cu toate acestea, este notabil faptul că în descrierea întemeierii cultului din 1 Împărați 12, zeul venerat nu este numit, ci doar definit prin faptul că el a fost responsabil de exod. Un alt aspect deosebit de important este că acest cult nu era centralizat, ci Ieroboam a ridicat altare pentru această divinitate în întreaga țară, inclusiv, foarte probabil, în capi-tală, Samaria, unde exista un templu pentru această divinitate. Bazându-ne pe faptul că exodul este atribuit în toate textele lui Iahve, zeul venerat în Israel nu poate fi altul decât Iahve. El era zeul național și dinastic, inclusiv în Regatul de Nord. Acest lucru este susținut de prezența elementului teoforic iahvist în majo-ritatea numelor regale. Cu toate acestea, cel mai probabil erau tolerate și alte zeități canaanite. De exemplu, regele Ahab a introdus altarul lui Baal în templul lui Iahve. Totuși, întotdeauna exista o mișcare care lupta pentru exclusivitatea lui Iahve, reprezentată de figuri precum Ilie, Iehu, Hosea și alții. Iahve a fost constant venerat, iar importanța sa a variat de-a lungul timpului. Un alt aspect major al acestui cult era folosirea de figuri de taur, care reprezentau puterea războinică a lui Iahve. După înfrângerea Egiptului în exod, această iconografie simboliza promisiunea de protecție și siguranță pentru popor. El era zeul victorios al exodului, Iahve.