- HU
- EN
- RO
Metodologia privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat și/sau abilitării obținute în străinătate
- Prezenta Metodologie se bazează pe Ordinul nr. 5921/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, respectiv instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România, a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, precum și pe celelalte reglementări legale în vigoare.
- Conform Art. 1. al Metodologiei anexate Ordinului nr. 5921/2016, calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută în instituții acreditate de învățământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al Ministrului Educației Naționale și Cercetării științifice și actualizată periodic, se recunoaște automat de către Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca.
- Calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută la alte instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate decât cele menționate la Art. 2 se recunoaște numai în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
- Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe.
- Criteriile de recunoaștere de către ITP a calității de conducător de doctorat sunt:
- Calitatea de conducător de doctorat a fost obținută într-una dintre instituțiile acreditate de învățământ universitar cuprinse în Art. 2 și 3.
- Instituția în cauză emite o adeverință atestând calitatea de conducător de doctorat a persoanei în cauză.
- Criteriile de recunoaștere de către ITP a abilitării sunt:
- Diploma de abilitare a fost obținută într-una dintre instituțiile acreditate de învățământ universitar cuprinse în Art. 2 și 3.
- Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării de către ITP se realizează, în baza prezentei proceduri aprobate la nivelul Senatului ITP, în scopul ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul Institutului conform normelor legale în vigoare.
- În cadrul ITP, forul abilitat pentru a pronunța recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării este Consiliul Cercetării Științifice.
- În vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării, solicitantul depune dosarul de recunoaștere la Secretariatul ITP. Dosarul va include:
- cerere de recunoaștere;
- act de identitate (copie simplă) și dovada schimbării numelui (copie simplă și traducere – dacă este cazul);
- diploma de doctor în original și copie simplă, dacă actul de studii este obținut în România sau la una dintre instituțiile acreditate de învățământ universitar menționate la Art. 2, respectiv atestatul de recunoaștere, dacă actul de studii este obținut la alte instituții acreditate de învățământ universitar din străinătate;
- în cazul recunoașterii abilitării: diploma de abilitare în original și copie simplă;
- în cazul recunoașterii calității de conducător de doctorat: adeverința care atestă calitatea de conducător de doctorat, eliberată de instituțiile prevăzute la Art. 2 și 3, în original și copie simplă.
- Toate copiile simple ale documentelor susmenționate vor fi autentificate conform normelor legale în vigoare de către persoana desemnată de către ITP (vezi OUG 41/2016).
- În maxim 5 zile de la înregistrarea dosarului de recunoaștere, Consiliul Cercetării Științifice prin președintele acestuia sau a unui membru delegat de președinte, verifică încadrarea instituției de învățământ superior din străinătate într-una dintre categoriile menționate la Art. 2 și 3.
- De asemenea, președintele Consiliul Cercetării Științifice sau membrul delegat de acesta contactează instituția de învățământ superior din străinătate care a emis adeverința de conducător de doctorat sau diploma de abilitare în cauză în scopul verificării autenticității acesteia.
- După efectuarea demersurilor din Art. 11 și 12, președintele convocă ședința Consiliului Cercetării Științifice pentru analizarea rezultatelor verificărilor și luarea de decizie. Decizia este valabilă în cazul în care toți membrii ITP ai Consiliului Cercetării Științifice sunt prezenți. Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a diplomei de abilitare se face pe baza unei hotărâri unanime.
- În situația în care Consiliul Cercetării Științifice observă existența oricăror suspiciuni privind autenticitatea actelor, procedura de recunoaștere se încheie, iar candidatul este îndrumat către CNRED.
- În cazul în care Consiliul Cercetării Științifice nu poate lua o hotărâre unanimă privind recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a diplomei de abilitare, divergențele de opinie trebuie indicate în scris. Raportul final va fi semnat de toți membrii Consiliului Cercetării Științifice.
- Decizia Consiliului Cercetării Științifice se va lua cel târziu după 20 zile de la înregistrarea dosarului, în cadrul ședinței finale, iar decizia luată se comunică într-un raport înaintat către Rectoratul ITP.
- Decizia de recunoaștere a calității de conducător de doctorat și/sau a abilitării se emite, pe baza raportului Consiliului Cercetării Ştiinţifice, de către Rectorul ITP, care se va transmite în scris candidatului. Atestatul de recunoaștere a calității de conducător de doctorat și/sau respectiv a diplomei de abilitare se emite în două exemplare echivalente semnate de Rector și înregistrate la Secretariatul ITP. Un exemplar va fi înmânat candidatului, iar celălalt se arhivează la Rectorat.
- În cazul nerecunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării, ITP este obligat să retrocedeze toate documentele originale depuse de candidat pentru recunoaștere.
- În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării atestatului de recunoaștere, ITP eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia. Pentru eliberarea duplicatului, titularul adresează, în scris, o cerere însoțită de următoarele documente: copia actului care a fost recunoscut (adeverința care atestă calitatea de conducător de doctorat și/sau diploma de abilitare, după caz) și copia actului de identitate.
- ITP colaborează permanent cu CNRED în vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat și/sau a abilitării și transmite semestrial către CNRED o situație centralizată a solicitărilor de recunoaștere.
- Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării de către ITP, conform prezentei Metodologii, este valabilă și produce efecte juridice la nivelul ITP.
- Prezenta Metodologie a fost aprobată de către Senatul ITP în cadrul ședinței din data de 21.02.2017.
Valid from:
2017-02-21