Studentul învață despre istoria spaţiilor sacre, despre construcţii sacre, însușește mișcarea în aceste spaţii sacre și se familiarizează cu slujba în aceste locuri. Va învăța și va exersa liturghia sărbătorilor existente îndelungul unui an bisericesc, mai departe va exersa liturghia evenimentelor cruciale ale vieții omenești și liturghia Sfintelor Taine a Domnului. Va organiza și va conduce liturghia în biserica reformată, iar la întâlniri ecumenice va lua parte la slujbă în mod competent, cu preoţii veniți din celelalte denominații.
Teologie practică
Scopul cursului din primul semestru este de a clarifica ideile și problemele istoriei și teoriei liturghiei. Studentul va cerceta viaţa primei comunităţi creștine, liturghia lor, va cunoaște liturghiile celorlalți denominații, va înțelege noutatea formei şi învățăturii reformate privind formele liturgice prealabile, precum și să însușească fiecare formă a liturghiei reformate pentru a fi capabil să conducă slujba bisericească oriunde în biserica reformată.
Unitatea de studiu **„Arta formării ucenicilor”** este concepută ca o continuare a cursului **„Instruirea ucenicilor”** și se leagă organic de cunoștințele teoretice și practice dobândite în primul semestru. Scopul disciplinei este de a aprofunda cunoștințele studenților privind dimensiunile pedagogice și pastorale ale educației în biserică și ale procesului de ucenicizare, cu o atenție deosebită acordată slujirii catehetice desfășurate în rândul tinerilor adulți, al persoanelor vârstnice și al familiilor.
Az előadás röviden összefoglalja azokat a - többnyire irracionális - elvárásokat és sztereotípiákat, amiket a környezet az egyházzal mint szervezettel szemben fogalmaz meg, valamint megfogalmazza, hogy mindezek miért és hogyan akadályozzák a két fél közötti hatékony kommunikációt.
Az előadás röviden összefoglalja azokat a - többnyire irracionális - elvárásokat és sztereotípiákat, amiket a környezet az egyházzal mint szervezettel szemben fogalmaz meg, valamint megfogalmazza, hogy mindezek miért és hogyan akadályozzák a két fél közötti hatékony kommunikációt.
Pastorația, datorită noilor accente în antropologia teologica și schimbărilor în domeniul psihoterapiei, acordă actualmente o mai mare atenție problemelor fundamentale ale existenței umane și caracterului relațional a vieții omenești. Aceste dimensiuni noi au intensificat preocuparea pastorației pentru unele concepte filozofice a epocii moderne.
A lelkigondozás, egyrészt a teológiai antropológiában, másrészt a pszichoterápiában bekövetkezett változások, hangsúlyeltolódások következtében egyre nagyobb figyelmet szentel a létkérdésnek és az emberi lét alapvetően kapcsolati jellegének. Ezek az új dimenziók megerősítették a lelkigondozás érdeklődését egyes modern kori filozófiai nézetek iránt. E kutatás során elsősorban azt keressük, hogy hogyan segítik a lelkigondozást az ún. dialogikus gondolkodás, főleg Martin Buber párbeszéddel kapcsolatos filozófiai nézetei.
Scopul Omileticii practice este implementarea cunoștințelor teoretice în practică, prin redactarea și expunerea diferitelor predici. Studenții vor scrie și expune predici în fața profesorului și a colegilor, după care va urma evaluarea conținutului și modului predicii.
Az Egyházzene II a protestáns himnolgógia fontosabb kérdéseivel foglalkozik. A hallgatók megismerkednek az egyházzene bibliai alapjaival, a reformátoroknak a gyülekezeti éneklésről és zenélésről vallott tanításával, az énekeskönyvek történetével, a jelentősebb énekszerzők életével és munkásságával. A harmónium órákon kapott útmutatás segítségével, a hallgató tudjon önállóan leolvasni harmóniumon/orgonán egy dallamot, tudjon eljátszani három- négyszólamú könnyebb korálokat.