Catedra de Istorie a bisericilor a Institutului Teologic Protestant din Cluj şi Arhiva Eparhiei Reformate din Cluj a iniţiat un proiect de cercetare pentru explorarea surselor primare referitoare la trecutul bisericii reformate din Transilvania, în secolul al 17-lea şi al18-lea. Ca rezultat al acestei cooperări au fost editate 15 volume de surse primare în serialul lansat pentru acest scop intitulat Erdélyi Református Egyháztörténeti Adatok (EREA). În ultimul timp au fost editate protocoalele sinodale generale ale bisericii reformate întocmite între 1771-1800 (2001), Colecţia protocoalelor sinodale din secolele 17-18. ale lui Bod Peter, needitate până acum (1991). Dintre protocoalele de vizitaţie reformate din Transilvania echipa de cercetare a aeditat în trei volume documentele manuscrise a eparhiai Hunedoara-Zărand (2003–2007), protocoalele de visitaţie a eparhiei Târnavei în patru volume (2008–2012). Pe lângă acestea au fost editate protocoalele sinoadelor parţiale a eparhiei din Hunedoara-Zărand (2007) precum şi protocoalele parţiale a sinodului Târnavei (2008).

La început editarea surselor s-a concentrat la publicarea unor documente referitoare la vizitaţii şi la editarea actelor care au fost păstrate în arhivele parohiale. Mai târziu, prin conştientizarea faptului că documentele şi valorile materiale a maghiarilor reformaţi sunt în pericol, în procesul cercetării au fost incluşi şi istorici de artă. Prin contribuţia lor au fost întocmite cataloage profesionale cu descrierea clenodiilor şi a textiliei din biserici. Astfel volumele editate de cercetătorii noştri includ protocoalele de visitaţie, istoria şi catalogul clenodiilor şi a textiliilor însoţite de fotografii, precum şi descrierea orgilor din bisericile parohiale. Fiecare volum este însoţit de un index de materii (30–50 pagini), vocabular latin-maghiar şi o listă a preoţilor şi maeştrilor şcolari.

Eparhia reformată a Dejului s-a fondat în cea de a doua jumătate a secolului al 16-lea din comunităţile care urmau tractul reformat de orientare helvetică din Solnocul-interior. Nu peste mult timp atât eparhia din Dej, cât şi eparhia învecinată, cea din Dăbâca, denumit şi eparhia din Sic, din cauza consolidării ideilor antitrinitariene , au pierdut marea parte a comunităţilor. Din cauza acestei pierderi de masă eparhia a fost nevoit să unifice cele două dioeceze, unde, în aceea vreme au existat 71 de parohii.

Această eparhie de mare întindere şi ca urmare, greu de dirijat a trecut prin prima ei restructurare ca urmare a sinodului din 1624 de la Aiud. Aici din parohiile care erau situate pe partea estică a Someşului s-a fondat eparhia Sicului, iar parohiile situate pe partea vestică a Someşului au rămas în eparhia de Dej. Cu numărul parohiilor de după divizare nu s-au păstrat date documentare. Prima însemnare de încredere, referitoare la acest lucru este registrul statutlui de plată a preoţilor şi maeştrilor bisericilor din 1631, păstrată într-un singur exemplar, într-o copie realizată în jurul anului 1693.

În anul 1712 s-a realizat înregistrarea obiectelor mobile ale parohiilor. Registrul realizat însă reflectă în acelaşi timp şi o situaţie anterioară anului 1712. În cazul câtorva localităţi este evidentă că numărul comunităţii din 1712 nu a mai permis ca o astfel de parohie să-şi menţine statutul de biserică mamă. Clenodiile, obiectele bisericeşti şi imobiliarele aparţinând parohiilor reflectă care au fost parohii-mamă puternice înainte de devastările repetate petrecute de-alungul secolului al 17-lea. Enumerarea aşa numitelor “fundus parohialis” demonstrează în mod cert, că localităţile menţionate pe parcursul secolului al 18-lea ca filii, cândva au avut statut de parohii-mamă. După datele cumulative a celor două registre în cadrul eparhiei din Deş la cumpăna secolului al 17-lea au funcţionat în total 61 de parohii.

Comparând aceste date cu numărul parohiilor din alte eparhii, parohiile tractului din Deş se dovedeşte a fi destul de numeroasă. După mărturiile registrelor de vizitaţii din 1712 din 61 de parohii numai 23 avea statut de parohii-mamă, restul fiind doar filii. Există şi parohii filiale, a cărei singură mărturie este acest registru de plată şi nu mai figurează deja nici în registrul imobilelor parohiilor dar nu mai sunt menţionate nici în protocoalele de vizitaţie. În secolul al 18-lea numărul parohiilor s-a modificat în continuare. După conscripţia din 1766 din cauza descreşterii continue a locuitorilor reformaţi (Corneştiul a devenit catolic sub sub presiunea lui Apor Lázár) din cele 61 de parohii doar 33 au fost parohii-mamă, a cărei număr a scăzut la 25 până la finalul secolului al 19-lea.