După parcurgerea disciplinei, studentul:
– Înțelege logica internă a dezvoltării Evului Mediu clasic și modul în care acest proces a pregătit terenul pentru cerința Reformei.
– Cunoaște funcționarea relației dintre puterea bisericească și cea lumească în Evul Mediu: fundamentele teologice ale aspirațiilor de dominație universală ale papalității, instrumentele instituționale și limitele politice ale acestora
– Cunoaște conținutul teologic al ereziilor medievale, contextul lor social și formele răspunsului bisericesc.
– Cunoaște circumstanțele formării ordinelor monahale medievale, caracteristicile spiritualității lor și rolul pe care l-au îndeplinit în înnoirea internă a Bisericii și în combaterea ereziilor.
– Cunoaște marile sisteme teologice și filozofice ale Evului Mediu.

După parcurgerea disciplinei, studentul este capabil:
– Să interpreteze procesele de istorie bisericească ale Evului Mediu clasic în interconexiunea lor.
– Să facă distincție între ereziile medievale și învățătura Bisericii oficiale.
– Să recunoască conexiunile de istoria ideilor dintre mișcările eretice și Reformă.
– Să utilizeze evenimentele de istorie bisericească medievală ca punct de plecare pentru reflecția teologică actuală.
– Să interpreteze texte-sursă provenite din Evul Mediu clasic.

După parcurgerea disciplinei, studentul:
– Gândește critic și independent în evaluarea proceselor de istorie bisericească medievală, evitând atât judecățile idealizatoare, cât și pe cele unilateral condamnatoare.
– Integrează în perspectiva sa teologică lecțiile epocii: recunoaște avantajele și pericolele împletirii puterii bisericești cu cea lumească.
– Aplică în mod responsabil cunoștințele de istorie bisericească în contexte liturgice și omiletice: este capabil să valorifice evenimentele epocii și curentele ei intelectuale în predică și în cateheza parohială.
– Se raportează conștient la dogmele elaborate în Evul Mediu clasic și leagă lecțiile de istorie bisericească de provocările vieții bisericești și teologice actuale.