După parcurgerea disciplinei, studentul:
– Cunoaște principalele caracteristici ale Renașterii și umanismului și influența acestora asupra gândirii bisericești; înțelege particularitățile instituționale și teologice ale papalității renascentiste.
– Cunoaște principalele decrete ale conciliilor medievale (Pisa, Konstanz, Basel, Ferrara–Florența), precum și consecințele lor politice și bisericești.
– Cunoaște caracteristicile mișcărilor prereformatoare și le poate situa în procesul de pregătire a Reformei.
– Cunoaște personalitățile definitorii ale epocii și învățăturile lor.

După parcurgerea disciplinei, studentul este capabil:
– Să interpreteze procesele de istorie bisericească ale târziului Ev Mediu în corelația lor.
– Să formuleze premisele imediate ale Reformei, cauzele ei declanșatoare și predecesorii ei teologici.
– Să poarte un dialog cu privire la chestiuni controversate de istorie bisericească, recunoscând perspectivele și argumentația teologică a diferitelor confesiuni/grupări.
– Să interpreteze texte-sursă provenite din târziul Ev Mediu.

După parcurgerea disciplinei, studentul:
– Gândește critic și independent în evaluarea proceselor de istorie bisericească ale târziului Ev Mediu, evitând atât judecățile idealizatoare, cât și pe cele unilateral condamnatoare.
– Integrează în perspectiva sa teologică lecțiile epocii: poate corela desfășurarea conciliilor medievale cu principiul sinodal al Bisericii Reformate.
– Aplică în mod responsabil cunoștințele de istorie bisericească în contexte liturgice și omiletice: este capabil să valorifice evenimentele epocii și curentele ei intelectuale în predică și în cateheza parohială.
– Se raportează conștient la dogmele elaborate în târziul Ev Mediu și leagă lecțiile de istorie bisericească de provocările vieții bisericești și teologice actuale.